Hehe! Am fost acceptat pe Liceeni.net, wich is kinda’ cool. Îmi place sa scriu, deci nu cred că va fi o problemă să scriu despre viaţa noastră, aia puţin complicata. Complicată, da. Ce cuvânt urât, complicat, parcă îţi dai toţi plămânii afară când îl spui, mai urât ca suedeza. Şi uite că putem porni un subiect de discuţie cu asta.

De ce e viaţa noastră complicată.

Păi, în primul rând ( că aşa mo’ învăţat pe mine profa de engleză că trebuie să scriem într-o argumentare, sau ceva de genul ) noi o complicăm, şi recunosc, eu sunt dependent de asta. Nu pot să rezist fără să-mi complic viaţa, neintenţionat, intenţionat, tot una. Eu trebuie să-mi complic viaţa, de la enervatul profesorilor, la clasica complicaţie cu fetele, dar nu contează asta. Contează că noi simţim nevoia să facem asta, să ieşim din tipar şi să mergem prin imprimerie ţipând ca nebunii, până când paznicul ne vede, ne ia şi … nu ştiu ce face cu noi, dar nu e bine, cică.

E aiurea, dar ia gândeşte-te tu, de câte ori ţi-ai complicat viaţa făcând un lucru care iniţial ţi se părea stupid sau inofensiv ? Heh, dacă ar fi să scriu asta, ar da Dumnezeu faliment, nu ar mai avea timp.

Se ştie însă că doar intenţiile pot fi perfecte, nu şi oamenii. După intenţii, vin fapte, după fapte vin repercusiuni şi după vin din nou fapte, mai măreţe, mai perfecţioniste, … (insert here what you want). Nu ne pasă, dar încercăm, pentru că putem, pentru că de obicei ne pasă de lucrurile mărunte, lăsând la o parte ideile mari şi revoluţionare, ne concentrăm pe detalii, pe chestii mărunte. Şi aiurelile astea ne afectează cel mai mult, pentru că aşa te încarci emoţional. Poate e doar o fază prin care trecem, poate e doar generaţia asta, poate… sau poate aşa a fost mereu, dar la un alt nivel.

Fumul îmi trece prin gând, mai scriu un rând şi zic la revedere.

printre corzi de aur rece
printre frunze amărui
zbor cu gândul meu fierbinte
plin de muguri alb-gălbui
cu idei cristaline
la fel ca noaptea-n cerul vast
eu zbor plin de mine
la fel ca Mara-n holocaust